Citisem zilele trecute într-un articol că până undeva la 9-10 ani, părinții sunt în ochii copiilor lor persoanele lor preferate din întreaga lume, și apoi persoanele lor preferate încep să le fie prietenii, anturajul de la școală, sau alți copii. Așa că am la dispoziție acești 9-10 ani ai copilului meu să fac tot acest timp să conteze cât mai mult, să o ajut să crească frumos, să se simtă iubită și cea mai importantă din lume pentru mine.
Iar zilele trecute am dat peste o serie de grafice (defect profesional – iubesc graficele) care m-au făcut să conștientizez cât de important și limitat e timpul nostru pe acest pământ și de ce trebuie să ne alegem cu grijă oamenii care sa ni-l umplu cu sens, iubire și fericire, și nu cu oameni care ni-l consumă degeaba și aduc furtună..
Graficele au la bază un studiu realizat între 2009-2017 în America, printre participanți cu vârste cuprinse intre 15 și 80 de ani, și ilustrează dinamica modului în care ne alocăm timpul de-a lungul vieții între părinți, frați, partener, copii, colegi de serviciu, prieteni și apoi timpul pe care îl petrecem singuri cu noi înșine.
Primii ani din viața noastră ni-i petrecem în cea mai mare cu părinții și alte rude apropiate (frați, bunici sau familia extinsă). Imediat după 20 de ani timpul petrecut cu aceștia scade foarte mult.
Daca ați plecat din orașul în care v-ați născut, probabil că vă vizitați părinții și bunicii de câteva ori pe an. Acesta este un reminder că poate ar trebui să îi sunam mai des, dacă nu îi putem vizita. Și de asemenea este un reminder pentru părinți să facă din acești ani amintiri memorabile și pline de iubire pentru copiii lor. Este perioada vieții în care se pot bucura cel mai mult de aceștia.
De fiecare dată când merg la Târgu Jiu, profit la maxim de timpul pe care îl am la dispoziție să îmi ascult bunicii povestind despre viața lor. Sunt unele povești pe care le-am auzit deja de zeci de ori, dar mi-e drag să le tot aud, căci nu știu cât timp voi mai avea prilejul.
Adolescența reprezintă acea perioadă a vieții în care ne petrecem cel mai mult timp cu prietenii. Să acordăm deci atenție ce anturaje ne alegem și dacă oamenii cu care alegem să ne petrecem timpul ne vor fi alături atât la vreme bună cât și în perioade mai puțin frumoase ale vieții noastre. Cu câți din prietenii din liceu mai păstrați legătura?
Unii prieteni rămân acolo în amintirile din adolescență, și pe măsură ce înaintăm în vârstă și ne transformăm, găsim potriviri în interese și valori în prietenii noi.
Timpul petrecut cu partenerul de viață pare a fi cel mai constant de-a lungul vieții noastre, de aceea cu cine alegem să ne împărțim viața ( și ratele la bancă) este una dintre deciziile cele mai importante din viața noastră. Relația de cuplu este foarte importantă, și trebuie prețuită și hrănită constant.
Mi-a rămas în minte un fragment dintr-un interviu dat de James Spader, care spunea să dăm cea mai mare atenție mai ales acelor aspecte din viața noastră care sunt luate de bune. Adică dacă suntem într-o relație, nu înseamnă că vom fi cu acea persoană la nesfârșit doar pentru că într-o zi cu soare s-a aprins o scânteie. Focul trebuie menținut constant.
Conform datelor din acest studiu, între 25-30 și 50 ani ne petrecem mare parte din timp cu copiii noștri. Avem aproximativ 20 de ani la dispoziție să fim prezenți, să le fim prieteni, să le arătăm că îi iubim din toată inima, și că îi prețuim mai mult decât orice pe lumea asta.
Fetița mea s-a născut când eu aveam 34 de ani. Mă gândesc cu nostalgie că timpul meu cu ea e limitat și vreau să îl fac să conteze cât de mult pot și așa cum știu eu mai bine.
De când începem să lucram, în jur de 20 de ani și până la pensie, petrecem 8-9 ore pe zi la serviciu, cu colegii de serviciu. Astfel că mediul în care lucrăm, și oamenii care ne sunt alături sunt extrem de importanți. E important să găsim acele locuri în care să creștem frumos, să avem alături oameni care să ne inspire și de la care putem învăța, să aducem valoare împreună, să devenim și noi la rândul nostru inspirație. Dacă acum sunteți într-un mediu toxic, în care simțiți că stagnați, că aveți un nod în gât în fiecare dimineață în drum spre birou, acesta e un reminder că e timpul pentru o schimbare. Chiar există viață după un job nașpa.
O colegă de-ale mele spunea așa: ”Noi nu suntem copaci, nu avem rădăcini într-un loc, putem să schimbăm locul dacă nu ne priește undeva!
Pe măsura ce îmbătrânim, timpul petrecut singuri crește exponențial. E important să găsim de-a lungul vieții hobby-uri și interese care să ne țină mintea și corpul sănătoase, să construim prietenii cu sens, și să învățăm să găsim bucurie în lucruri mărunte.
Și iată un alt reminder să ne sunăm părinții și bunicii și să ne bucurăm de ei că mai sunt cu noi.
Și să nu uităm că suntem media celor 5 oameni cu care ne petrecem cel mai mult timp. Oglindim emoții, sentimente, ambiție, stare de spirit. Să ne alegem cu responsabilitate aceste 5 persoane.
Timpul e cea mai importantă resursă a noastră, și nu e infinită.
Când am văzut prima dată aceste grafice mi-au trecut prin cap o mulțime de nume și chipuri. M-au făcut să mă gândesc cu nostalgie la copilărie și adolescență, mi-au amintit că o să fiu cea mai bună mamă pentru fetița mea și că o să fac să conteze cât de mult pot timpul cu ea, și am simțit multă recunoștintă pentru persoane care au fost sau încă sunt parte din viața mea.
Tu la cine te-ai gândit?
Leave a Reply